Super Blog, o Super-Oportunitate să devii Super-Erou

Bun găsit, dragilor! Începând de astăzi, vă prezentăm o serie de guest-post-uri realizate de bloggeri parteneri, foști participanți în edițiile anterioare ale competiției, cu speranța că rândurile, gândurile și sfaturile lor vă vor fi de folos. Astăzi – Andra Dan alias Melya, autoarea blogului Marchizadestih.ro.

„Pe o aripă tehuie de toamnă, când toate gândurile poeților se răstălmăcesc printre stihuri și stări, am descoperit o perspectivă nouă de a trece prin ploi și frunze foșnitoare – o provocare, o oportunitate de a trece la nivelul următor în ceea ce privește scrisul – Super Blog.

Nu am știut și nu am înțeles tare bine din reguli și din abundența de materiale despre ce e vorba exact. De fapt, m-am bagat în concurs așa cum face orice zodie de foc – cu capul înainte, și cu inima deschisă. Să vă spun sincer, eu sunt genul de persoana foarte neumblată, foarte stată în casă lângă laptop și pian. Sunt muzician și scriitoare, iar scrisul l-am transformat în marketing artistic, ca să nu moară în poezii și dezâmblânziri metaforice. Nu am știut că există o comunitate întreagă de bloggeri care abia așteaptă să se întâlnească, să își pună mintea la contribuție, și să dea totul din ei într-o manieră bine organizată, pentru a duce bloggingul românesc pe culmi care…credeam că sunt doar pe afară.

Am intrat repede în horă și am savurat fiecare probă ca pe o cupă mare de înghețată de ciocolată. Uneori de lămâie. Alteori de ghimbir. Din când în când, înghețata mi-a dat dureri de gât și alteori m-a îndulcit neprețios de mult. Nu am câștigat nici un premiu, dar am adorat toată Calea. Mi-am dorit nespus să fiu Finalistă, să mă văd cu Oamenii, să simt pulsul acestei comunități de oameni creativi și fermecători prin unicitatea lor atât de savuros exprimată. Am făcut-o. Am fost umplută de Frumos ca o căldare de lut proaspăt uscată, gata pentru a potoli setea de vară a celorlalți. Am fost Recunoscătoare. Încă sunt. Mai ales că mi s-a dat oportunitatea strălucitoare de a deveni Blogger-Partener. Marchiza de Stih este înnobilată și face o plecăciune tuturor celor care au decis acest fapt.

Sfaturile și ideile mele pentru următorii concurenți Super Blog sunt mărunte. Însă, din greșelile mele, mi-am dat seama că unele lucruri mi-ar fi plăcut să le știu de la început. Iată un mănunchi din ele:

• Scrie-te pe tine & fii onest 100%. Deși ai acces la ce scriu ceilalți (un lucru foarte educativ și bine gândit, de altfel), încearcă să citești doar după ce tu deja ai trimis articolul tău. O să fie self-doubt și o să crezi că puteai mai bine. Fii onest și asumă-ți scriitura, întotdeauna originală.
• Unii sponsori se așteaptă să scrii articole advertoriale și alții apreciază o poveste scrisă frumos, poate chiar niște versuri. Indiferent ce alegi, învață să faci puțin SEO înainte. Caută tutoriale online pentru asta, chiar dacă sunt la nivel începător.
• Încearcă să îți planifici articolele ținând cont de deadline. Avem cu toții o viață plină și agitată, însă e important să fii în finală. Crede-mă, o să prețuiești mult acel Împreună ce are loc doar de 2 ori pe an. Dupa o ediție de Super Blog, vei deveni garantat mai organizat decât erai înainte. Acceptă provocarea!
• Caută ceva personal, conținut creativ, poze făcute de tine special pentru probă, sau poate chiar video-uri, ceva care să arate că te-ai implicat pe bune, nu doar ca să bifezi prezența. E păcat. Poți mai mult. Autodepășire e cuvântul zilei la Super Blog!
• Nu fugi după premii, dar ține-le în vizor.
• Distrează-te! Pe grup se întâmplă multe lucruri amuzante, se oferă sfaturi gratuite și are lo munca de echipă. Intră să socializezi sau măcar să te bucuri de ceilalți – scopul e să fim o Echipă, pentru binele căreia fiecare luptă individual.

Mulțumiri cotropitoare organizatorilor (Claudia și Albert), și sper să pot fi de folos ca partener, indiferent ce provocări vor veni către mine din partea voastra. Peace!”

Noi mulțumim, Andra! Să ne citim cu bine!

In cautarea identitatii de sine

Nu stiu cand a fost prima data cand m-am intrebat cine sunt, cine as vrea sa devin, cine as putea deveni in viata. Sigur ca a fost foarte devreme cand s-a conturat un asemenea gand in mintea mea, chiar daca voarte vag si la nivelul mintii mele de atunci.
Cred ca am fost un copil... altfel. Altfel fata de cei de varsta mea, de atunci si de acum... Eram linistita, interiorizata. Nu eram prea amatoare de zbantuieli pe afara. Preferam sa citesc o carte undeva intr-un colt retras. Cred ca de la inceput am vrut sa devin un mare cititor: am inceput sa citesc foarte devreme, inainte de a merge la scoala. Nu aveam nici macar cinci ani. Curand nu-mi mai ajungeau cartile din casa si am inceput sa frecventez biblioteca orasului; la inceput gaseam usor cartile pe care le devoram, dar dupa 1-2 ani aproape ca "vanam" cu greu cartile noi aparute sub ochii mei si care m-ar fi tentat. In paralel eram teroarea familiei cand intram intr-o librarie sau anticariat, mai tarziu: ai mei dragi parinti nu scapau fara sa cumpere macar o carte pentru mine, fie ca le facea placere sau erau pusi in fata faptului implinit atunci cand ma vedeau punand mana pe vreo carte, caci simteau ca cu greu as fi putut renunta la ea. Cand am ajuns sa am bani la indemana ajungeam sa imi cumpar singura carti, asta pana cand dorintele mele erau depasite de posibilitatile mele reale.
Tot in copilarie am descoperit ca imi place enorm natura; probabil ca e si ceva ereditar, parintii fiind profesori de geografie si biologie. Pasiunea pentru lectura si cea pentru natura m-a ajutat sa devin ceea ce imi doream: medic. Asta in ciuda faptului ca nu eram o tocilara, asa cum se crease falsa impresie fata de potentialii candidati la profesia de medic, ci invatam doar ceea ce imi placea, ceea ce puteam invata logic, ceea ce puteam simti si vedea in spatiu si in continua miscare si transformare. Curand mi-am dat seama ca doar asa se putea patrunde in tainele structurii si functionari normale si defectuoase a organismului uman ca si a metodelor de investigare a "hibelor" si a remedierii lor.
Cert este ca asimilam cat se poate mai mult din viata si ma bucuram de viata asa cum simteam. Curand am descoperit si o alta latura a personalitatii mele: creativitatea. Mai intai am descoperit ca am putut sa prind foarte usor tainele broderiei. Si nu numai. Cred ca daca as fi avut rabdarea si timpul necesar, as fi putut scoate din mainile mele enorm de multe lucruri. Desi imi placeau enorm si muzica si filmele, nu cred ca as fi putut deveni niciodata cantareata sau actrita. Cu siguranta nu cantareata sau compozitoare, desi in ceea ce priveste actoria... cred ca s-ar mai fi putut discuta... Numai ca in timp a incoltit un alt gand in mintea mea: daca tot citesc atat de mult, cred ca la un moment dat as putea sa si scriu. Pana la conceperea, alcatuirea si editarea de carti in adevaratul sens al cuvantului, am fost nevoita sa descopar internetul, care m-a ajutat enorm in ceea ce priveste documentarea profesionala (si nu numai!) cat si comunicarea cu alte persoane, in limite rezonabile si de bun simt. Si odata cu internetul am descoperit si ceea ce s-ar numi blogging, in variatele sale forme. Si atunci mi-am spus ca daca altii pot scrie sub aceasta forma as putea si eu s-o fac. Si iata-ma blogger. Amator, deocamdata, caci nu ma indur sa las meseria de medic pentru cea de blogger profesionist decat, poate, doar ca si al doilea job part time.
Initial am scris pe blog(uri) ca dintr-o joaca. Aproape pueril, fara nici o noima. Treptat-treptat lucrurile au inceput sa se lege din ce in ce mai frumos, asa ca ma batea gandul ca as putea face blogging ca si cum as scrie carti; adicatelea fie ca bloggingul sa ma ajute sa ma formez in asa fel ca scriitor incat sa pot scrie si carti ce ar putea fi tiparite, fie sa fac eventual carti sub forma unui blog, cu alte cuvinte postarile de pe blog sa fie ca si niste capitole de carte ce apar rand pe rand in fata privitorilor/cititorilor.
Pana atunci mai este de lucru. Si a incoltit o alta idee: sa imbin placutul cu utilul in ceea ce priveste bloggingul. Adica de ce sa nu pun blogurile sa lucreze pentru mine? Asa cel putin unele postari daca nu blogul in sine sa aduca beneficii.
Aceasta oportunitate a aparut odata cu aparitia competitiilor de bloggind. E simplu: scrii advertoriale pentru anumiti sponsori, le dai o forma agreabila, scrrindu-le ca pe povesti mai scurte sau mai lungi pe o tema data, si la final, cei mai buni se aleg cu rasplata: premii in bani, obiecte sau servicii. Si de cativa ani m-am pus pe treaba. Am intrat in competitia SuperBlog, atat in editia de primavara, cat si in editia anuala, de toamna-iarna. La ultima editie, din finalul anului ce tocmai s-a incheiat, simt ca mi-am mai dat drumul la scris, asta si pentru ca au fost niste conditii ce stimulau ceva mai mult creativitatea.
Desi ritmul a fost, pe alocuri, aproape infernal, simt ca am facut fata, pe alocuri aproape cu brio. Daca lucrurile vor merge in ritmul acesta, poate ca acum va fi mai bine. Asa ca, prieteni, Pazea! M-am intors cu forte proaspete si cu ganduri mari. Mai ales ca primavara ce bate la usa s-ar putea sa imi fie prielnica si sa mi dea un tonus mai bun ca la editia ce tocmai s-a incheiat.

Lasitate

In postarea mea precedenta am incercat sa prezint o situatie de viata pe un ton oarecum bascalios. Si oarecum fortand lucrurile... Recunosc, poate ca nu trebuia sa prezint situatia astfel, dar ceva m-a fortat oarecum s-o fac,,,
In ultimele 24 de ore, am primit urmatoarele mesaje de pe acelasi numar de telefon: 0762282629

• O sa primesti vizite atat acasa cat si la serviciu, nu o sa fie tocmai placute, doar te.am avertizat nu mai.ai ascultat si ai continuat.
• S.a cerut desfasuratorul SMS la care se adauga toate mesajele de skype whatsapp cu inregistrarea video se va face sesizare la politie apoi vor urma vizitele
• Apoi  toate astea adaugate la postarea ta
• E pornita rau e geloasa o sa.ti faca probleme mari. pacat de reputatia ce o ai, ti.o va calca in picioare

Sa facem niste precizari totusi:

1. Nu am trimis mesaje pe un numar de telefon luat la intamplare, ci la numarul de telefon dat mie chiar de posesorul sau.
2. Prima persoana abordata am fost eu. Cu propunerea din partea acestui barbat de a face sex cu el. Propunere pe care am refuzat-o din start: nu imi plac aventurile de-o ora si cu persoanele pe care nu le cunosc. Mai ales cu aceste persoane.
3. Respectivul tip nici macar nu si-a dat numele, cel putin in ultimele discutii (poate ca s-o fi prezentat la inceput, dar nu retin eu...); chiar daca i-am cerut insistent sa isi dea un nume, sa isi asume o identitate, a refuzat, desi asta nu i-ar fi adus nici un prejudiciu.
4. Chiar daca relatia de corespondenta intre noi ar fi continuat, ar fi fost o relatie de pura prietenie si de o eventuala colaborare profesionala, daca s-ar fi vrut de ambele parti.
5. Orice convorbire dintre noi, atata vreme cat ar fi fost un schimb neutru de replici, nu ar fi fost cazul sa starneasca gelozia partenerei de viata. Ce naiba? Ce barbat esti, amice, de nu ii poti explica nevestei ce fel de convorbiri ai avut cu mine si ca tate aceste convorbiri nu au dus la nimic intre noi doi? Si de ce iti lasi nevasta sa iti rezolve problemele sentimentale asa cum stie ea? Sau cum crede ea ca stie...
6. Nu ai avut curajul sa iti spui numele. Dar din discutiile intre noi m-ai lasat sa inteleg ca lucrezi la sectia de oncologie a spitalului din oras si ca urmezi cursurile scolii postliceale sanitare de stat din oras. Singura persoana care lucreaza acolo si care ar avea un nume asemanator celui pe care ti l-am dat in mod conventional ar fi Drescan Vasilica, registrator medical. Se potriveste, nu-i asa? Te intrebasem daca esti aceeasi persoana cu acel domn. Nu ai raspuns. Decat prin tacere...

In fond si tacerea este un raspuns. Chiar daca aceasta denota uneori lipsa de barbatie.
Repet! Nu am nimic cu tine. Nu iti doresc nici raul, nici propria-ti viata. Doar sinceritate si o relatie normala ca intre doi oameni. Explica-i sotiei tale ca nu are de ce sa fie geloasa atata vreme cat nu ti-ai dorit ceva prea mult intre noi doi. Poate ca a fost o greseala care trebuie sa fie recunoscuta.
Inca astept un raspuns barbatesc de la tine...

Urmarire generala! Cautam un anumit tip de barbat!!

Atentie! Postare cu un puternic impact emotional! Nerecomandata minorilor!
  Ca tot veni vorba de barbati!!! Sunt singura... Burlac convins... Nu ca nu as vrea pe cineva alaturi, dar de ce sa ma complic? Vorba ceea: "Nu e nevoie sa cumperi un porc intreg daca ai pofta doar de o bucata de carnat traditional"... Fara comentarii si aluzii rautacioase!!!
Si totusi nu am refuzat niciodata barbatii care ma abordau. Asta pana la un punct. Inainte de a le permite sa treaca un anumit prag din viata mea, mereu amanam momentul in care sa le permit sa depaseasca o anumita limita pe care si-o doreau. Eram dispusa sa fac anumite gesturi mai... libertine; si chiar le faceam, pastrand o anumita limita. Nu ca as fi fost o persoana de o anumita factura, dar sa fim intelesi: sunt medic, si in calitate de medic sunt de acord ca de multe ori trebuie sa lasam departe pudoarea falsa sau nu... Nu ca as fi "panarama" sau orice altceva exprimat in limbaj golanesc,... Atentie barbati: daca vreau pot fi mai "panarama" decat multi dintre voi. Dar asta nu inseamna ca ma afecteaza emotional.
Recent am avut o discutie mai aprinsa cu cineva. Se dadea barbat, desi... Recunosc ca si eu am impins oarecum limita: i-am intrat in joc, desi (greseala mea! sau nu?) poate trebui sa ii blochez definitiv orice canal de comunicare. Problema era ca refuza sa isi decline identitatea. Si-a dat in vileag doar vocea, nu si chipul. Cu atat mai putin numele. I-am dat un nume conventional ca sa ii dau totusi o identitate; dar nu garantez ca ar fi numele sau real. La un moment dat s-a retras din a comunica cu mine. Fara comentarii. L-am abordat totusi cu o ultima rugaminte: "Omule! (daca esti om cu adevarat!) Macar spune cine esti si cum te cheama. Sau macar spune daca numele care ti l-am dat este numele tau real. Si spune de ce te-ai comportat cum te-ai comportat!"
Raspunsul? Un sir lung de mesaje lipsite de bun simt si ortografie . Ca sa nu mai spun de limbajul folosit. Le transcriu mai jos:

• Site dracu in mortii m-ati cu dragul tau cu tot si nu mai deranja daca vrei sa nu ai surprize sa vin la tine la usa sa va fut pe toti in gura mamit ce esti
• Ma gandeam ca ai handicapuri fizice dar vad ca ai so psihice oribilo
• Mai bine ti-ao face o seama asa vei scapa d toate problemele pe care le ai si ar fi linistit si tatu. So nu ar mai fi deranjati cei di jurul tau ca la cum arati so  cum te port ini esti alt ceva decat un chin
• Sunt cu ochii p tine te voi urmari zi de zi n.ai sti cand te voi da cu curul d pamant rapan slinos ce esti
• Futu-ti mortiim-ati in gura sa-ti fut d nenorocita ce esti balabusta slinoasa
• Ai vrut probleme problema ti.ai gasit ugere de vaca
• Ai dat de dracu zi d zi te voi urmari pana dau peste tine
• Stii cati tigani sunt p sirodava nici n.ai sa stii care cum si cand o sa te ia in brate si o dea cu ugerul tau slinos d pamant futu.ti rasa.n gat sa fut de scroafa sa crezi ce te linistesc eu de acum
• Tatu stie  ce nenorocita esti cred ca da si ca e sihgurul barbat din viata ta

Atentie fetelor! Si nu numai!!! Numarul de telefon de la care am primit aceste mesaje (si nu doar acestea!) este 0762282629. Iar id-ul de Skype este vasile_69. Pentru persoanele masochiste, merita sa ii starniti orgoliul de asa zis barbat!!!

Doar... parada?

De mica am primit o educatie cam de "moda veche". Sa am mereu bun simt, sa fiu corecta, constiincioasa... Si asa mai departe. Chiar daca mi s-au spus multe lucruri mai mult sau mai putin direct sau pur si simplu le-am preluat si le-am asimilat imitand comportamentul celor din jurul meu, asa cum il intelegeam la varsta respectiva, am devenit la randul meu posesoarea unor obiceiuri si principii proprii care mi-au prins bine. Pana la un punct si, intr-un fel, dincolo de acel punct. Numai ca mai devreme sau mai tarziu am constatat ca ceva nu se potrivea. Poate ca ceva nu era tocmai corect... sau mai bine spus ceea ce era in mintea mea nu era de ajuns.
O imagine ceva mai clara s-a conturat ceva mai tarziu, dincolo de maturitatea ceva mai timpurie. Adica undeva cam dupa 35-40 de ani. Mi se parea corect sa fiu corecta fata de mine si de cei din jurul meu. Mi se parea corect sa muncesc cat pot mai mult fie si pentru ca trebuia sa arat ca sunt buna cu adevarat. Numai ca acestea si multe altele nu erau recunoscute mereu sau se puteau intoarce chiar impotriva mea daca nu reuseam sa gestionez situatia in mod corect, adecvat.
Sa luam de pilda aspectul urmator: sunt constiincioasa, corecta si muncesc exact ce si cat mi se cere, ba chiar mai mult. Perfect... Numai ca acest aspect ar putea sa imi fie defavorabil atunci cand as fi solicitata sa fac tot mai multa treaba, in ideea ca oricum nu spun nu. Asta in pofida faptului, sau mai ales pentru ca sunt singura sau aproape singura care nu spune NU atunci cand i se solicita sa faca ceva. In timp am ajuns la concluzia ca nu sunt obligata sa indeplinesc anumite sarcini, chiar daca in principiu ar fi foarte usor sa le fac. Pana la un punct... Caci, desi respectiva treaba nu este grea in sine, ea devine foarte greu sau chiar imposibil de efectuat atunci cand organismul este epuizat fizic, psihic, practic lipsit de orice farama de energie.
In timp am invatat ca se poate schimba atitudinea. Intotdeauna imi spun: "Spun ca ei si fac ca mine"... Nu refuz o sarcina, dar nu o realizez imediat ci doar atunci cand se iveste momentul cel mai favorabil. Incerc sa imi dozez eforturile in asa fel incat sa lucrez putin cate putin in fiecare zi si nu mult odata. Incerc sa fac in primul rand ceea ce trebuie sa fac tocmai ca sa imi consolidez pozitia si sa nu am probleme ulterior. Incerc sa imi rezerv timp si pentru a ma odihni si a face si ceea ce imi place sau ceea ce mi-ar aduce un avantaj suplimentar.
Pentru mine nu conteaza acum daca adopt un soi de masca de parada. Totul este sa ma simt bine...

Calcule... inutile

M-am nascut intr-o zi de duminica. Acum am "schimbat prefixul" tot intr-o zi de duminica. Nu conteaza suma de trandafiri adunati in decursul vietii... sau orice flori v-ar placea sa fie. E un numar oarecare, suma relativ rotunda.
Daca ma uit in urma, constat ca am facut cam ce am vrut. Daca am si obtinut ceea ce am vrut, ramane de vazut. Oricum vrem mai mult decat putem obtine, chiar si intr-o societate normala. Cu atat mai abitir intr-o societate ca aceea in care traim de fapt. mai mult sau mai putin perfecta pentru unii... Sau pentru altii... Niciodata la fel pentru toti si pentru fiecare sau oricare dintre noi. Si asta pentru ca suntem ai naibii de diferiti intre noi...
In mod normal am visuri si dorinte... In mod normal... Chiar ma intreb ce e de fapt nomalul? Pentru ca, la urma urmei, nu prea seman a fi om normal. Oricat as incerca sa ma incadrez in niste norme si tiparuri, nu reusesc, oricat m-as chinui sa o fac. Nu ma aleg decat cu chinul de a fi incercat sa fiu, daca macar nu leit-poleit celorlalti, macar asa cum ma vor cei din jurul meu. Pentru ca nu pot sa fiu si sa raman mai mult decat ceea ce sunt: eu insami.
Repet... In mod normal am visuri si dorinte. Dar nu pot face planuri pe termen mai lung cu nici un chip. Pentru ca stiu sigur ca nu voi fi reusit sa le indeplinesc niciodata, in vecii vecilor si de-a pururi. Cum fara planuri nu se poate, le fac doar "pas cu pas", vorba unui clasic in viata. Cum realizez ceva, in proportie mai mare sau mai mica, cum stabilesc o alta tinta de atins. O tinta care se poate realiza cat de cat, tinand cont de ceea ce pot face.
Asa incat, tinand cont ca am visuri si dorinte, totul cred ca se poate rezuma la faptul ca imi doresc de acum sa imi fac o viata ca o poveste frumoasa. Stiu ca pare extrem de greu, dar ar trebui sa am experienta suficienta si intelepciunea varstei, atuuri de care ma voi stradui sa ma folosesc cat de mult posibil. Cred ca fiecare dintre noi merita sa aiba parte de ceva in viata si are parte tocmai de acea viata pe care si-o cladeste si o merita.
Se spune uneori ca suntem actorii unei piese scrisa si regizata de cineva cu o putere cu mult mai mare decat a noastra. Dar tocmai acel cineva extrem de puternic ne-a la sat sansa si puterea de a adapta scenariul vietii asa cum ne dorim la un moment dat. Avem liberul arbitru, o unealta extrem de puternica. Conteaza extrem de mult sa stim sa o folosim si sa o folosim asa cum se cuvine in avantajul nostru si al celorlalti. Depinde doar de noi cum adaptam povestea vietii pentru a o face cat mai frumoasa.
De acum drumul vietii continua ca si pana acum. Frumos, curat, plin de lumina. Sa fim optimisti si sa credem din tot sufletul in puterile pe care le avem...

10 semne că te înşeală nevasta

Iată zece semne după care trebuie să se uite un bărbat în comportamentul soţiei sale, pentru a verifica dacă este sau nu înşelat.

1. Începe să se întâlnească cu prietene de care nu ai auzit niciodată şi câteodată rămâne să doarmă la ele, ceea ce nu obşnuia înainte.

2. Începe să te acuze că o înşeli.

3. Începe o cură de slăbire şi de data asta chiar reuşeşte.

4. Obiceiurile tale încep să o enerveze, deşi înainte tocmai pentru ele te iubea.

5. Nu răspunde la avansuri intime de genul sărutului.

6. Kilometrajul maşinii ei sare deodată la cifre mult mai mari decât cele obişnuite.

7. Îţi urează distracţie plăcută şi îţi spune să nu te grăbeşti când o anunţi că ieşi în oraş cu băieţii.

8. Nu răspunde la telefon de faţă cu tine şi nu îl lasă niciodată acolo unde să îl poţi găsi.

9. Începe să facă dragoste mai des cu tine pentru ca tu să nu îţi dai seama că o mai face cu cineva.

10. Începe să se îmbrace cu multă atenţie când pleacă la serviciu, se machiază câte o oră şi foloseşte parfum din abundenţă.

O jumatate de veac

Oficial am implinit jumatate de veac de existenta. Desi nu pot spune ca ma simt batrana, uneori spun in gluma ca sunt "o baba"... Vorba vine... Poate ar fi mai corect sa spun si sa ma simt in puterea deplinei maturitati...In fine...
  Nu pot spune ca s-ar merita sa ma dau iar tanara si frumoasa. As fi pur si simplu deplasata sa ma comport ca si cum as avea jumatate din varsta pe care o am... Nici pe departe.. Desi sincer vorbind as vrea sa spun timpului sase opreasca macar putin..
Am realizat cate ceva in viata mea de pana acum. Pe plan personal si profesional.. Desi as fi vrut sa realizez cu mult mai multe. Din pacate, la un moment dat am fortat ritmul de activitate mai mult, mult prea mult pe alaturi, si nu intotdeauna in directia in care trebuia. Iar organismul a protestat si si-a cerut dreptul la odihna si dreptul de a fi protejat de toate agresiunile impuse din interior sau exterior. Asa ca a trebuit sa incetinesc ritmul de activitate suficient de mult ca sa pot supravietui. Altfel ma sinucideam voit si cu buna stiinta... Din pacate acest lucru a adus si o ramanere in urma a realizarilor pe care mi le-as fi dorit. Am respins initial voit, premeditat si cu buna stiinta unele oportunitati. Stiam ca pot aparea alte oportunitati in momentul in care imi voi fi recapatat fortele sau dimpotriva, totul putea fi pierdut sub anumite aspecte. Dar asta nu m-a determinat sa ma consider o ratata..
  Am incercat sa fiu cat mai deschisa pentru ceilalti. Desigur in limitele decentei si ale bunului simt. Desigur ca nu puteam sa satisfac pe toti cei din jurul meu. Dar cei nesatisfacuti aveau de ales: sa se adapteze situatiei sau sa plece cat mai departe.
Am incercat pe cat posibil sa imi satisfac toate poftele... legate de hobby-uri. Citesc mult si ascult muzica. Imi astern gandurile prin scris... si ascult muzica. Urmaresc filme si completez careuri de rebus. In cantitati industriale... De multe ori fc cate doua lucrui deodata, atat cat pot face fata... Asta doar pentru a ma mentine activa si in forma cat mai mult timp...
  Predominante sunt doar 2-3 activitati... In primul rand cititul. Si rebusul.... Si muzica... Acestea imi ocupa mai mult de jumatate din timpul destinat activitatilor din cursul zilei... si serii... Uneori si noaptea... Trebuie sa o fac... Pentru ca imi place sa o fac. Si pentru ca daca as intrerupe aceste activitati sau as scadea ritmul lor mi-as pierde anumite abilitati. Si ar fi cumplit. Este ca un fel de antrenament in cazul sportivilor de performanta: te mentii in forma atat cat mentii un ritm constant de activitate.
Si nu in ultimul rand incerc sa imi mentin un nivel bun al moralului. Incerc sa nu domin si sa nu fiu dominata. Incerc sa nu ma plang si sa nu ii fac pe altii sa planga din cauza mea. Incerc sa ma mentin in echilibru cu mine si cu cei din jur. Si asta pentru ca viata incepand cu 50 de ani ar trebui sa fie dominata si caracterizata de echilibru...